Informații sterilizări Timișoara și împrejurimi
Telefon:
0723 004769
(vă rugăm să respectați indicațiile primite prin SMS)
_______________________________

Sterilizează animalul tău de companie
Citeşte aici de ce este indicat să sterilizezi/ castrezi animalul tău de companie.

Sterilizează animalul tău de companie

_______________________________

Despre sterilizările gratuite
Citește mai mult aici

Coperta ghid

___________________________

Marcarea animalelor de companie sterlizate
Citește mai mult aici

Coperta ghid

Home Informaţii utile V-aţi pierdut câinele?

V-aţi pierdut câinele?

Mini-ghid: Mi-am pierdut câinele, ce fac?

Vom face nişte recomandări care vor reduce şansele de a vă pierde câinele şi vă vor ajuta să-l găsiţi atunci când l-aţi pierdut.

Prevenţie:

1. Nu vagabondajului
Câinele dumneavoastră nu are voie sa "meargă singur la plimbare". Pe lângă faptul că sunteţi pasibl de amendă, pericolele la care câinele este expus atunci când este nesupravegheat sunt multiple: accidente, uneori chiar fatale; însuşirea câinelui de către altă persoană; eventuale bătăi cu alţi câini cu sau fără stăpân etc.

2. Microciparea şi înregistrarea în RECS
RECS-ul (Registrul de Evidenţă a Câinilor cu Stăpân) este o bază de date la nivel naţional în care veterinarul înregistrează câinii cu stăpân pe baza microcipului implantat, introducând şi datele de contact ale stăpânului. În cazul în care cineva găseşte un câine, dacă acesta are microcip şi este introdus în RECS, stăpânul poate fi anunţat imediat.

3. Sterilizarea "evadatorilor"
Pe lângă faptul că sterilizarea câinilor metişi este obligatorie prin lege naţională şi o susţinem drept unica metodă de a stopa înmulţirea necontrolată şi abandonul pe termen lung, majoritatea câinilor nesterilizaţi, fie ei de rasă sau metişi,  vor tinde să eveadeze pentru a-şi căuta perechea în perioada de călduri. Recomandăm sterilizarea pentru a elimina acest comportament.

4. Plimbatul în lesă
Oricât de ascultător ar fi un căţel nu putem ştii în ce situaţie acesta ar putea fugi fără să mai asculte comenzile noastre. De aceea recomandăm plimbatul în lesă în spaţiile deschise.
________________________________________________


Suntem constienţi că accidente se pot întâmpla în anumite situaţii, oricâtă grija am avea. În continuare facem nişte recomandări pentru situaţia în care v-aţi pierdut căţelul.

Căutare:

1. Căutaţi-l la adăpostul public
Primul loc unde ar trebui să-l căutaţi este adăpostul public. S.C. Danyflor S.R.L este firma care a căştigat licitaţia şi se ocupă de managementul populaţiei canine din Timişoara. Ei adună câinii de pe domeniul public.
Cea mai sigură variantă este să mergeţi acolo să-l căutaţi. Programul este Luni-Vineri, orele 12-18 şi adăpostul se află la ieşirea spre Şag, chiar înainte de Şag pe dreapta. (http://www.danyflor.ro/contact/)
Puteţi să consultaţi şi site-ul lor la secţiunea "Animale intrate", cu menţiunea că nu tot timpul cei de acolo au posibilitatea să adauge câinii noi în timp real (http://www.danyflor.ro/animale-pentru-adoptie/animale-intrate/)
Dacă câinele dumneavoastră a ajuns în adăpostul public, este indicat să îl recuperaţi cât mai repede, deoarece acolo este posibil să fie cazat cu alţi câini cu care ar putea să nu se înţeleagă şi să se bată, rănindu-se.

2. Contactaţi asociaţiile de protecţia animalelor
Puteţi contacta asociaţiile de protecţia animalelor pentru că este posibil ca ele să fi găsit câinele pe stradă şi să-l fi preluat. La fel ca asociaţia noastră, majoritatea au pagini de Facebook şi le puteţi trimite un mesaj privat. Mai mult puteţi să ii rugaţi să publice un anunţ, vizibilitatea lor fiind mult mai mare. Câteva din ele sunt:

  • Angels 4 Animals
  • Animal Care Team Timişoara
  • Canis Fidelis
  • Casa Câinelui
  • Micaela
  • Pieces of Heaven
  • Speranţa Animalelor


3. Lipiţi afişe în zonă
Creaţi un afiş prin care anunţaţi pierderea câinelui, multiplicaţi-l şi lipiţi-l în zonă, la magazine, la cabinete veterinare etc. Cereţi permisiunea de a-l lipi în spaţiile private.
Afişul trebuie să conţină următoarele informaţii:

  • Poza câinelui (color dacă este posibil)
  • Numele câinelui
  • Locaţia şi perioada în care l-aţi pierdut
  • Numărul de telefon la care puteţi fi contactat
  • Alte semne distinctive (de exemplu dacă avea zgardă sau alte semne particulare)


4. Publicaţi anunţul în mediul online
Anunţul dumneavoastră trebuie să conţină aceleaşi date ca cele de pe afiş.
Adăugaţi anunţuri pe site-urile de "pierdut-găsit", dar şi verificaţi dacă nu apare câinele dumneavoastră la secţiunea "găsit".
Faceţi o postare pe profilul dumneavoastră de Facebook şi distribuiţ-o pe grupurile din domeniu şi pe paginile/profilurile celor implicaţi în protecţia animalelor.
Recomandare: Pentru Timiş, un grup de Facebook  cu un număr foarte mare de membri este: Protecţia Animalelor Timiş
Vă recomandăm de asemenea să consultați platforma animalepierdute.ro.

5. Publicaţi un anunţ în presa scrisă

Puteţi da un anunţ şi in Publitim de exemplu. Oamenii mai în vârstă nu prea au acces în mediul online şi e bine să apară şi în presa scrisă anunţul pentru a acoperi această categorie de cetăţeni.

OBS: Cele mai sus publicate nu sunt cu titlu de adevăr absolut, sunt doar nişte recomandări şi pot fi completate şi modificate în funcţie de caz.

____________________________________

Pentru pisici:

Paşii de căutare la pisici sunt similari cu cei pentru câini. Adăpostul public este teoretic şi pentru pisici, dar funcţionând în mare partea pe sesizări adăpostul preia mai rar pisici, nefiind sesizate des. Partea de prevenţie însă este mai puţin aplicabilă. Unele pisici sunt ţinute doar în casă altele sunt lasate libere, iar bază de date pentru pisici, din păcate momentan nu există.

 

Redirecţionează 3,5%

Citește aici cât de simplu este să redirecționezi 3,5% către Pet Hope
.

Dacă ai colegi de serviciu, prieteni sau membri ai familiei care nu și-au pus problema direcționării procentului de 3,5%, le poți sugera completarea formularului 230 pentru Pet Hope Timișoara. Nu este nevoie să depună formularul la Administrația Financiară, ne putem ocupa noi de acest aspect.

Donează 3,5% din impozitul pe venit

__________________________________________

Mi-am piedut câinele, ce fac?

Mini-ghid cu recomandări care vor reduce şansele de a vă pierde câinele şi vă vor ajuta să-l găsiţi atunci când l-aţi pierdut.

Click aici pentru detalii

__________________________________________

Raportează către Poliția Animalelor

Trimite o petiție: Click aici

__________________________________________

Raportează un abuz

Citeşte recomadările noastre aici

__________________________________________

Înainte şi după salvare
Click aici pentru a vedea imagini înainte şi după salvarea animaluţelor.

Cazuri de succes - Înainte şi după

__________________________________________

Asociația Pet Hope funcționează exclusiv din donații și sponsorizări, donația ta, oricât de mică, ar contribui la salvarea unui câine fără stăpân.

Asociația Pet Hope nu a primit și nu primește fonduri de la vreo primărie, de la stat sau din fonduri europene.

Dacă nu dorești să contribui cu bani, animăluțele deja salvate s-ar bucura de hrană, vaccinuri, deparazitări sau medicamente.

Dacă poți să ne ajuți, te rugăm să ne contactezi la adresa pet.hope.association@gmail.com sau la numărul de telefon 0723.004.769.

__________________________________________

În atenția proprietarilor
cu animale de rasă:

Împerechere animalelor de rase diferite nu duce la obținerea unor pui deosebiți care să păstreze exclusiv calitățile părinților. Pe lângă eventualele accidente genetice, puii astfel rezultați sunt metiși, fără valoare comercială sau expozițională, iar din perspectiva adopției, faptul că au avut părinți de rasă, nu este de folos în căutarea unui viitor stăpân. Pe lista de adopții, un pui din părinți de rasă are aceleași șanse și același statut ca un metis abandonat pe stradă. Dacă animalul dumneavoastră are pedigree sau din motive de sănătate nu este vizat de obligativitatea sterilizării, asigurați-vă că nu se montează întâmplător. Dacă sunteți proprietarul a doi câini nesterilizați, mascul și femelă, separați corespunzator animalele în perioada de călduri a femelei. O sarcină nedorită a femelei, pe lângă efortul de a găsi familii de adopție pentru pui, vă face părtaș la înmulțirea numărului de câini metiși aflați în cautarea unei case.