Cazuri speciale
Patrupedele noastre dragi sunt prezentate în ordinea preluării de către asociație, ultimii veniți sunt primii prezentați, astfel că vă încurajăm să parcurgeți întreaga listă deoarece avem animăluțe de care ne ocupăm încă din 2011 și încă nu și-au găsit o familie. Orice ajutor, fie că este financiar, cu hrană, medicamente sau promovare, este apreciat și binevenit.
Milly, pisicuța sfâșiată de câini
Femelă, pui - for English version click hereMilly, o pisică de 7-8 luni a fost prinsă de o haită de 5 câini care i-au cauzat răni aproape fatale. Asociația noastră a fost anunțată de Oana Bălan, care a luat-o în casă pe Milly și s-a oferit să ajute la tratamentul ei. Oana a decis să o păstreze pe Milly indiferent de condiția ei medicală. Din păcate însă, coloana vertebrală i-a fost sever fracturată și nici măcar operația de urgență nu i-a redat șansa de a mai umbla vreodată. Milly va rămâne o pisică paralizată pentru tot restul vieții. Cu toate acestea, Milly este un caz fericit deoarece a supraviețuit nu doar atacului câinilor ci și plăgilor infectate care i-au pus serios viața în pericol. Odată depășită infecția și pericolul ca aceasta să se extindă la os, Milly a trebuit să suporte dispozitivul extern de stabilizare a coloanei vertebrale și schimbarea zilnică a pansamentului, o adevărată corvoadă atât pentru ea cât și pentru Chris și Gabi, persoanele care o îngrijesc.
Următorul pas pentru Milly este să meargă în scaunul cu rotile, moment în care se va putea întoarce în siguranță la Oana.
Costuri:
50 lei – prima radiografie
200 lei – a doua radiografie si internarea
Puteți contribuie la acoperirea cheltuielilor pentru îngrijirea lui Milly donând:
Asociaţia Pet Hope
Lei: IBAN: RO96 RZBR 0000 0600 1253 5915
Euro: RO45 RZBR 0000 0600 1378 2216
Banca Raiffeisen Bank
CIF 26863617
SWIFT (BIC): RZBRROBU
Paypal:
Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
Donatii primite:
40 Euros
25 Euros
_________________________________________________________
Mouse, abandonat și paralizat, se luptă să meargă din nou
Mascul, adult tânăr - for English click hereMicuțul Mouse, mix de dachshund, a fost abandonat între doua sate de lângă Timișoara, loc unde a fost lovit puternic de o mașină. A fost preluat de către asociația noastră de pe marginea șoselei, incapabil să se ridice sau să meargă. Investigațiile medicale au indicat multiple fracturi, una la coloană, trei fracturi la picioarele din spate și o fractura la pelvis.
Mouse este o explozie de afecțiune, drăgălășenie și deșteptăciune. Este un cățel tânăr, în jur de 1-2 ani, neastâmpărat și agitat, însă perfect pentru a oferi iubire și a ține companie unui stăpân dispus să îi acorde atenție. Mouse se înțelege perfect cu alți căței, nu are probleme sau confruntări cu pisicile și este extrem de afectuos cu oamenii.
Abordarea medicală
În urma operației de urgență efectuată la coloană și la unul dintre picioare, Mouse își simte lăbuțele și poate chiar să le miște. Deoarece a avut multe oase rupte, va dura o vreme până când va putea să meargă din nou, însă Mouse este un cățel puternic care face progrese în fiecare zi și este foarte cooperant la exercițiile de recuperare.
_________________________________________________________
Scooby, chow chow neglijat, cu formațiuni osoase pe piele
Mascul, adult - for English click here
Scooby a fost cumpărat, ca puiuț, în urmă cu trei ani, de către o familie de oameni săraci dintr-un oraș de lângă Timișoara. Pe tot parcursul vieții sale, nu a primit îngrijiri medicale, iar mâncarea pe care o avea la dispoziție era extrem de puțină, suficientă doar pentru a-l menține la limita supraviețuirii. Când asociația noastră a primit poze cu starea în care se află, era vizibil cum îi curge sânge din ochi și era evidentă o problemă dermatologică, dincolo de blana încâlcită și distrusă. Din fericire, la preluare, Scooby avea ochii intacți, iar sângele provenea de la faptul că se scărpina agresiv. Însă problema lui cea mai gravă avea să iasă la iveală de sub blănița neglijată: formațiuni dure, osoase și infectate, pe care Scooby le scărpina insistent.
Scooby este surprinzător de tolerant pentru un chow chow, stă cuminte la baie și la tratamente, singurele momente în care își arată caracterul mai dificil fiind în prezența câinilor pe care reușește să îi domine, mai ales atunci când este vorba de mâncare. Uneori este răutăcios cu câinii pe care nu îi cunoaște, dar este prietenos cu oamenii din jurul lui.
Abordarea medicală
Scooby a fost tuns, cosmetizat și spălat cu șampon special, iar timp de o lună a primit antibitoce și mâncare potrivită nevoilor sale. Blănița sa începe să se regenereze, iar rănile și infecția auriculară s-au vindecat.
Problema lui Scooby rămân formațiunile dure prezente pe piele, care nu au dat nici un semn de retragere sau îmbunătățire pe parcursul tratamentului. Biopsia făcută a indicat celule osoase, fapt întâlnit într-o afecțiune numită calcinosis cutis, atunci când calciul este depozitat în piele. Una dintre cauze ar putea fi Boala Cushing, dar Scooby nu prezintă alte simptome și pentru o confirmare a diagnosticului ar fi necesare analize și teste suplimentare. Vom monitoriza evoluția formațiunilor deja prezente pe piele, dacă mai cresc, dacă se multiplică sau dacă rămân în același stadiu. De obicei, în cazul afecțiunii calcinosis cutis, formațiunile osoase sunt scoase chirurgical, dar Scooby prezintă astfel de formațiuni pe 20% din suprafața corpului, situație în care operația nu reprezintă o opțiune.
Până în momentul de față, cheltuielile cu tratamentul lui Scooby au fost foarte mari, astfel că orice sprijin financiar este mai mult decât binevenit. Din pacate, luând în considerare starea lui, se prefigurează cheltuieli la fel de mari și pe viitor.
Până acum am cheltuit următoarele sume:
- Șampon special: 50 lei + 65 lei
- Antibiotice: 200 lei
- Deparazitare Advocate: 72 lei
- Dermosept x 3: 3 x 20 lei
- Deparazitare internă: 10 lei
- Aurizon: 80 lei
- Biopsia formațiunilor osoase: 130 lei
Total: 587 lei ~ 130 Euros
Donații primite:
188 lei
100 Euros
Asociaţia Pet Hope
Lei: IBAN: RO96 RZBR 0000 0600 1253 5915
Euro: RO45 RZBR 0000 0600 1378 2216
Banca Raiffeisen Bank
CIF 26863617
SWIFT (BIC): RZBRROBU
Paypal:
Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
Mulțumirile noastre speciale merg către:
- Noemi Kiss, colega noastră care l-a găsit pe Scooby
- Buru Flavius Si Paula pentru cosmetizarea lui Scooby
- Clinica Veterinara Duo-Vet pentru tratamentele medicale
- Adelina pentru ajutorul oferit în efectuarea testelor necesare
- Teodora Pasat pentru asigurarea transportului de fiecare dată când a fost nevoie
_________________________________________________________
Christie, și-a așteptat stăpânul zile în șir chiar în locul unde a fost abandonată
Femelă, adultă tânără - for English click here
Christie a fost preluată în drum spre unul dintre fosterele asociației noastre. La diferență de o săptămână de când a fost văzută prima dată, Christie stătea cuminte și cu ochii plini de suferință, așteptând pe marginea drumului să se întoarcă stăpânul și să o ia acasă. Mulțumită colegei noastre Raluca Ceaușu, Christie are cazare temporară și a fost sterilizată, decizie mai mult decât înțeleaptă deoarece medicul veterinar a descoperit că era gestantă cu 7 pui.
Christie are 10 luni, este de talie mică și are o personalitate minunată. Se înțelege cu alți căței, nu o deranjează pisicile, iar cu puțin antrenament are toate șansele să se transforme într-o domnișoară desăvârșită, manierată și sociabilă. Christie este disponibilă pentru adopție.
_________________________________________________________
Chucky, incapabil să miște lăbuțele din față
Mascul, adult tânăr - for English click here
Chucky a fost preluat de Pet Hope la apelul Asociației Micaela, care nu a putut ajunge la locul în care zăcea cățelul. Pe o ploaie torențială și rece, Chucky era întins pe marginea șoselei, în noroi, cu capul sprijinit pe o bucată de pâine uscată. Fiind incapabil să își miște lăbuțele, ghemul de blăniță încerca să muște și să să târâie pentru a fugi de prezența umană. Preluarea lui nu a fost ușoară deoarece pe tot parcursul interacțiunii cu salvatorii săi, s-a arătat defensiv și extrem de speriat. Marele noroc a lui Chucky a fost luarea sa în foster de către colega noastră Noemi Kiss, care, cu multă răbdare și afecțiune, a reușit să-l reabiliteze și să-l transforme într-un câine care nu doar tolerează, ci chiar iubește oamenii.
Caracterul lui Chucky este unul special, reușind să îmbine într-un mod ciudat protejarea oamenilor pe care îi place cu mici crize de furie împotriva acelor animale pe care nu le tolerează. Nu putem spune în mod cert că are probleme de înțelegere cu alți câini, dar în cazul în care se dorește a fi adoptat de către o familie care are alte animale, e nevoie de câteva vizite pentru verificarea compatibilității. Până acum, nu a manifestat niciun semn de disconfort sau antipatie față de pisici.
Abordarea medicală
- radiografia nu a indicat nicio fractură la picioarele din față, iar una dintre lăbuțe era folosită ocazional
- investigațiile medicale au identificat o problemă neurologică, astfel că Chucky a fost internat
- după 10 zile de tratament medical în clinica veterinară, Chucky a fost externat mergând în trei lăbuțe, însă într-un echilibru precar
- pe lângă problema cu lăbuțele, Chucky s-a confruntat cu o problemă stomatologică: dinții de lapte nu au căzut, astfel că avea dentiție dublă, ceea ce îi dădea dureri foarte mari atunci când mânca; din fericire, problema a putut fi rezolvată sub anestezie, ocazie cu care a fost și sterilizat;
- tomografia efectuată ulterior a conturat povestea de groază a lui Chucky: lovitură puternică la cap, inflamație la nivelul creierului, coloană vertebrală fracturată, 3 coaste rupte, traumatism sever la unul dintre picioarele din față (cel pe care îl folosește)
Toate problemele medicale sunt mai vechi decât momentul preluării ceea ce indică posibilitatea unui abandon de către stăpâni care nu au știut sau nu au vrut să îi acorde asistență medicală. Chucky primește tratament pentru inflamația cerebrală și deja sunt vizibile primele semne pozitive: mersul mai stabil și mișcarea urechii drepte pe care nu o putea ridica inițial. După finalizarea tratamentului va fi nevoie să repetăm tomografia pentru a vedea în ce măsură s-a retras inflamația.
Lăbuța din față dreapta pe care nu o folosește deloc poate fi rezultatul unei probleme la coloana vertebrală sau o afecțiune neurologică, situație care poate fi determinată doar cu ajutorul unei investigații RMN pentru care asociația noastră nu are bani să o plătească. Dacă lăbuța nu își revine după tratamentele primite, aceasta va trebui amputată deoarece Chucky o târâie, fapt care îi poate cauza răni serioase. Chiar și cu lăbuța amputată, Chucky are șanse mari să fie reabilitat medical și să fie disponibil pentru adopție.
Costuri
Cazul lui Chucky fiind unul complicat, asociația noastră ar aprecia orice ajutor financiar, oricât de mic. Până în momentul de față, costurile sunt următoarele:
- 140 lei - primele 2 radiografii pentru picior
- 50 lei - radiografia pentru cap
- 165 lei - prima internare si tratamentul aferent
- 100 lei - a doua internare si tratamentul aferent
- 150 lei - tomografia
Total: 605 lei ~ 134 Euros
Dacă doriți să donați pentru cazul lui Chucky, vă rugăm să precizați “pentru Chucky” atunci când faceți viramentul bancar. Vă mulțumim!
Asociaţia Pet Hope
Lei: IBAN: RO96 RZBR 0000 0600 1253 5915
Euro: RO45 RZBR 0000 0600 1378 2216
Banca Raiffeisen Bank
CIF 26863617
SWIFT (BIC): RZBRROBU
Paypal:
Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
VIDEO CU CHUCKY AICI
_________________________________________________________
Linda, salvată de la eutanasie și de la o viață în mizerie
Femelă, adultLinda a fost preluată de Asociația Pet Hope într-o condiție sinistră care i-a cutremurat și pe cei mai experimentați membri ai echipei. Timp de trei ani Linda a locuit în casa unei persoane cu probleme psihice, în propria-i mizerie, în fecale și urină, deoarece în urma unei lovituri puternice care i-a comprimat măduva spinării, a rămas paralizată și nu a primit îngrijirile medicale corespunzătoare. Având în vedere starea sa de sănătate și lipsa unei persoane dispuse să o preia, când a fost descoperită, pentru Linda se conturau două variante: eutanasia sau viața cu o persoană care o abuza fizic și mental. Deși preluarea unui câine cu handicap, chiar și fără probleme de socializare, este în sine o provocare care necesită mult timp și multe resurse financiare, managerul Pet Hope a văzut în Linda potențialul de a se recupera și a reușit o adevărată minune cu ea. Dintr-un câine distrus psihic, fricos și incapabil să se ridice de jos, după câteva luni de îngrijire, Linda a răsplătit toate eforturile făcute pentru ea: a devenit veselă, iubitoare și dornică de a merge în căruciorul cu rotile.
Cum s-a schimbat viața Lindei și ce mai poate fi făcut pentru ea?
Odată ajunsă la Pet Hope, Linda a primit în primul rând îngrijiri medicale. Datorită unor persoane care au crezut în ea, Linda a făcut radiografie (mulțumim colegei noastre Raluca), tomografie (mulțumim colegului nostru Christoforos Posporis) și RMN (mulțumim medicului veterinar Adrian Gui și echipei Neuromed). Din păcate însă, investigațiile au indicat că trauma este foarte veche și deși compresia măduvei spinării nu este severă, șansele de a-și recupera controlul pe lăbuțele din spate sunt inexistente.
Pe lângă îngrijiri medicale, Linda a primit atenție, afecțiune și i-a fost asigurată curățenia și toaleta zonei pe care nu o poate mișca. Cu toate acestea, în momentul de față, Linda împarte grija pe care primește cu alți 10- 15 câini, deoarece se află într-o cazare temporară, departe de iubirea unui stăpân definitiv.
Dacă există o persoană care dorește să o adopte pe Linda și care să îi înțeleagă nevoile speciale, am fi încântați să o stabilim la casa ei. Linda nu are incontinență urinară, așadar, stăpânul trebuie doar să înțeleagă cum funcționează scanul cu rotile. Încă o dovadă a faptului că este un câine excepțional, după ce a dobândit încredere în ea însăși, Linda a reușit să meargă într-un scaun cu rotile împrumutat, aproape la fel de mare ca și ea (mulțumim Loredana Palcovici). Ulterior Annette En Clemens i-a împrumutat un scaun cu rotile mai potrivit taliei sale, iar în cele din urmă, tot Anette a reușit o acțiune de fundraising și a comandat scaunul perfect pentru Linda, care să fie făcut exact după mărimea ei.
Linda acceptă cu ușurință și chiar caută compania altor animale, fie că sunt câini sau pisici. Este timidă cu străinii, dar iubirea pe care o arată odată ce îi câștigi încrederea este nețărmuită. Puteți vizualiza video-uri cu Linda aici, aici sau aici.
Update 19 februarie 2014: Linda a primit noul său scaun cu rotile care i se potrivește perfect. Mulțumim încă o data lui Annette En Clemens care a făcut posibil acest mic miracol și a contribuit la transformarea Lindei într-un câine care poate alerga, care se deplasează stabil și care se bucură de libertate de mișcare. Pentru a o vedea pe Linda cum aleargă cu noul său scaun cu rotile click aici sau aici (presupune conectarea cu contul de Facebook).
_________________________________________________________
AMELIE, cățelușa paralizată și nevăzătoare cu un ochi
Femelă, adult, preluat în 1 iulie 2013
Când am fost contactați pentru a ni se prezenta situația ei, asociația noastră se confrunta deja cu grave dificultăți financiare, cheltuielile cu câinii preluați și aflați în grija noastră depășind cu mult donațiile disponibile. Cu toate acestea, nu am putut să o lăsăm pe Amelie în halul în care a fost găsită, iar cu ajutorul unor persoane minunate, am reușit să o internăm în clinică, să îi facem investigațiile medicale necesare și să îi asigurăm operația care ar putea să îi dea o șansă să meargă din nou.
Update 1 decembrie 2013: Amelie merge la plimbare fără cărucior, în fiecare zi. În ciuda rezultatelor biopsei de după operația de înlăturare a tumorilor, rezultate care au indicat o formă de cancer, Amelie se simte bine, singurul risc există și de care ne temem fiind recidiva, chiar dacă tumorile au fost înlăturate complet și zona a fost curățată chirurgical. Multumim din suflet colegului nostru Chris care s-a ocupat de refacerea lui Amelie, de găzduirea ei și de plata intervențiilor medicale. De asemenea mulțumim Laurei care a lucrat cu Amelie pentru recuperare.
Update 10 octombrie 2013: Amelie merge din ce în ce mai bine, iar la plimbările scurte se încumetă să se deplaseze complet fără căruciorul cu rotile.
Update 1 octombrie 2013: Amelie a trecut prin a doua intervenție medicală, a fost sterilizată, i s-au scos tumorile, s-au recoltat probe pentru biopsie, iar din radiografia făcută se pare că nu are metastază la plămâni. Am aflat că are o vârsta în jurul a 8 – 10 ani, dar se comportă ca o tinerică dornică de viață și de afecțiune. În ultima perioadă a făcut progrese remarcabile, are șanse foarte mari să redobândească controlul picioarelor din spate și să meargă din nou. De asemenea sperăm să scape de incontinența urinară deoarece dă semne că își poate controla vezica. Cu alte cuvinte, Amelie este pe drumul cel bun, iar noi am aprecia orice contribuție care ne-ar ajuta să acoperim suma de 680 lei pentru costul intervenției medicale (hemoleucogramă + biochimie + ekg + test pt diro anaplasma erlihia borelia + examen micro al sângelui + medicamente + ovariohisterectomie + mastectomie - 3 mamele + extirparea unui nodul din mușchii pectorali).
Pentru a o vedea pe Amelie cum merge singură, fără cărucior, click aici. Mulțumim din suflet tuturor celor care au contribuit la recuperarea ei și în special persoanei care a primit-o în casă și a tratat-o ca pe propriul animal de companie.
Update 28 iulie 2013: După operație, se pare că nu sunt șanse foarte mari ca Amelie să redobândească controlul picioarelor din spate, încă așteptăm o imbunătățire ca urmare a exercițiilor de fizioterapie, însă deocamdată Amelie merge în căruciorul cu rotile (video aici). Deși atât de încercată de suferință și necazuri, Amelie este un câine deosebit, care merită un stăpân sau cel puțin o cazare temporară unde să primească atenția și iubirea unui om. Dacă puteți contribui sub o formă sau alta la bunăstarea ei, nu ezitați să ne contactați.
_______________________________________________________
DENVER, abdomen sfâșiat, aflat la un pas de moarte
Mascul, adult, preluat în 3 iunie 2013
Denver a fost găsit abia ținându-se pe picioare, cu abdomenul deschis și cu multiple plăgi infectate. A fost internat de urgență, cu șanse minime de supraviețuire, însă Denver ne-a uimit pe toți cu dorința lui de viață, iar după primele două zile de la operație a început să bea apă, ceea ce a reprezentat pentru noi primul semn că are șanse să își revină. Pe lângă riscul unei infecții interne datorită faptului că rănile au fost foarte vechi si suprainfectate, după prima operație, am descoperit viermi într-una din rănile de la cap. Iar problemele nu s-au oprit aici, la mijlocul lunii iunie 2013, Denver a trecut printr-o nouă operație de hernie și a mai fost descoperită o nouă rană cu probleme, chiar sub blăniță. Deși a trecut prin chinuri îngrozitoare, Denver ne-a demonstrat că toate eforturile făcute pentru el nu sunt în zadar. A început să mănânce, nu este complet în afara oricărui pericol, însă cu siguranță este pe drumul cel bun. Click aici pentru a vizualiza galeria foto de pe Facebook și pentru a citi comentariile legate de Denver.
Update 1 decembrie 2013: Denver a devenit un pic mai sociabil, nu se mai ascunde de vizitatorii umani și pare că se află pe drumul cel bun spre recuperarea psihică după toate suferințele îndurate.
Update 18 octombrie 2013: Denver a fost externat și se află în momentul de față în cazare temporară. Cățeii "colegi de foster" l-au întâmpinat cu înțelegere și l-au acceptat în rândul lor. Denver a acceptat situația în care se află, dar pentru a fi un câine fericit are nevoie de un stăpân răbdător care să-l învețe cum să depășească toate traumele fizice și emoționale.
Update 1 octombrie 2013: după o evadare din curtea unității de tratament unde era internat, Denver a fost recuperat cu foarte mare dificultate, însă vestea bună este că rana s-a vindecat impecabil. În momentul de față, Denver este din nou internat, urmând să fie sterilizat și cazat într-un foster (gazdă temporară).
Evadarea sa ne-a arătat că este un câine sensibil, care a rămas cu sechele psihologice după traumele suferite și după tratamentele suportate pentru însănătoșire. Denver se va acomoda greu într-un loc al lui, dar cu o îngrijire atentă din partea unui viitor stăpân credem că are potențial să devină un animal de companie desăvârșit. Totuși, în timpul în care evadase și încercam să îl recuperăm, nu a dat semne de agresivitate și se întorcea în zona în care a fost îngrijit de noi, însă de frică și anxietate, nu tolera apropierea umană.
Update 28 iulie 2013: Privit din laterala stângă (foto aici), Denver pare deja un cățel complet vindecat :) chiar dacă mai are nevoie de puțină recuperare, Denver a învățat să se relaxeze și chiar să se joace în iarbă, bucurându-se de un tăvălit ca la carte :)
Update 16 iulie 2013: ultima rană a lui Denver se vindecă bine, pielea începe să cicatrizeze, iar Denver, pe zi ce trece, se face din ce în ce mai cuminte și mai iubitor. Avem nevoie de găzduire temporară pentru el, preferabil într-un loc în care interacțiunea sa cu alți câini să fie ținută sub control, deoarece Denver este foarte fricos și timid, fiind o potențială vicitima în fața unor câini dominanți.
Update 3 iulie 2013: Denver încă se află sub tratament,este în perioada de recuperare, a depășit perioada critică și, cu multă răbdare și îngrijire corespunzătoare, așteptăm să se facă bine.
_______________________________________________________
EVA, cățelușa cu 6 fracturi
Femelă, pui, preluată în 8 aprilie 2013
Eva a trăit pe străit împreună cu ceilalți frați până a suferit o lovitură care nu a putut fi identificată. Un vecin cu suflet mare ne-a anunțat de starea ei și a adus-o la noi, iar diagnosticul medicului este unul cât se poate de trist: 6 fracturi la picioare, șolduri și pelvis. Eva a trecut cu bine de operație, poate sta în picioare, însă așa cum era de așteptat, mersul ei este nesigur și ezitant.
Eva va continua recuperarea în cadrul unui foster, iar noi am început strângerea de fonduri pentru achitarea operației în valoare de 300 ron.
Update 1 decembrie 2013: Schimbare la 180 de grade din partea Evei: aceasta a devenit extrem de sociabilă, drăguță și în căutare de afecțiune umană, astfel că nu mai are nevoie de condiții speciale de adopție, se poate adapta în orice familie iubitoare.
Update 1 octombrie 2013: Se pare că Eva va rămâne cu deficiențe la mers, în continuare este foarte timidă, însă poate fi adoptată de o persoană dedicată care să îi ințeleagă condiția și să îi aloce timp și încredere pentru o acomodare completă.
Update 16 iulie 2013: În ultimele zile Eva pare să se simtă mai bine, i-am asigurat operația de scoatere a tijei metalice și am sterilizat-o, intervenții care au costat împreuna 150 lei. Eva este disponibilă pentru adopție și are nevoie mare de o familie care să îi ofere îngrijire și atenție.
Update 11 iunie 2013: Din păcate, Eva a înregistrat regrese în procesul de recuperare, reușește să se țină pe picioare cu foarte mare greutate, iar mersul este afectat sever, fiind mai degrabă o împleticire a lăbuțelor. În prezent este internată în clinica Facultății de Medicină Veterinară Timișoara, unde, raportat la posibilitățile existente, nu mai poate fi făcut mare lucru pentru ea. Eva ar avea nevoie de tratament și investigații medicale suplimentare, într-o clinică privată, însă din păcate, datorită crizei financiare cu care se confruntă asociația noastră, în momentul de față, nu ne permitem să îi oferim mai mult.
Update 8 mai 2013: Recuperarea Evei decurge foarte bine, îndrăznim să credem că starea ei se apropie de normalitatea unui câine sănătos, însă din pacate, până acum am reușit să să strângem doar 50 ron pentru cheltuielile medicale și de îngrijire. Lipsesc în continuare 250 de ron pentru acoperirea cheltuielilor elementare pe care le-am făcut cu Eva.
Dacă poți și vrei să contribui la colectarea sumei cheltuite cu Eva, ne poți contacta la telefon 0723.004.769 sau pe mail Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza . Dacă doriți să virați direct în contul asociației, găsiți datele noastre aici.
_______________________________________________________
RUNNY (Danyflor 0037), lovit de mașină
Mascul, adult, preluat în 5 aprilie 2013
Runny a fost sterilizat în cadrul programului derulat de Danyflor (operatorul serviciului de ecarisaj). Cel mai probabil Runny nu a fost repus în teritoriul lui, iar din cauza confuziei , reflexele lui au scăzut și a fost lovit de o mașină. S-a ales cu un picior rupt, cu 2 zile de spitalizare si ghips pentru 4 saptamani.
Costurile intervenției a fost de 80 ron (2 zile de spitalizare si ghipsul).
Update 1 decembrie 2013: de când are mai mult spațiu la dispoziție, Runny pare mai liniștit și latră mai puțin.
Update 1 octombrie 2013: Runny se păstrează în formă pentru viitoarea familie de adopție, exersează viața energică și lătratul persoanelor străine. Poate fi regăsit alături de alți cătei la fel de minunați, pe pagina de adopții a asociației noastre.
Update 16 iulie 2013: Runny calcă foarte bine pe lăbuța care a fost ruptă și este în continuare disponibil pentru adopție.
Update 11 iunie 2013: Runny și-a revenit complet și este disponibil pentru adopție. Uitându-ne la el, aproape nu ne vine să credem că a avut vreodată piciorul rupt sau că a stat în ghips mai bine de o lună. Ar putea fi un bun câine de pază deoarece este lătrăcios și foarte energic, nu există sonerie mai performantă decât el.
Ne poți contacta la la numărul 0723.004.769 sau pe Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza .
_______________________________________________________
SHINE, maxilar rupt și infecție cu necroză
Mascul, adult, preluat în 10 martie 2013
Shine a fost găsit cu maxilarul rupt, cu o rană atât de adâncă încât jumătate din bot atârna cu riscul să se desprindă complet. Trauma părea a fi veche, zona afectată fiind necrozată, iar infecția puternică era evidentă după aspect și miros. Din fericire, limba era intactă, astfel încât a fost posibilă hidratarea și hrănirea lui (chiar și cu mâncare solidă).
Caracterul lui Shine este cu adevărat excepțional deoarece în ciuda durerilor și conditiei sale terifiante, s-a dovedit a fi un cățel care iubește oamenii, dă din coadă și apreciază fiecare gest de atenție.
Update 1 decembrie 2013: Deoarece în România nu există deschidere pentru adopția câinilor cu handicap, cu ajutorul partenerilor din străinătate încercăm din răsputeri să îl promovăm pe Shine pentru adopție internațională.
Update 1 octombrie 2013: Shine a depășit cu bine operația de sterilizare, în continuare preferă conservele cu hrană umedă, iar fiindcă îl iubim atât de mult, iar condiția sa medicală o cere, facem tot posibilul să-i asigurăm mese pe gustul lui. Încă sperăm că Shine va avea un stăpân deoarece este un cățel unic și merită pe cineva care să îi fie alături.
Update 16 iulie 2013: Shine așteaptă în continuare persoana potrivită care îi va fi stăpân, deocamdată nu s-a anunțat nici un adoptator interesat măcar să-l vadă.
Update 11 iunie 2013: Shine încă nu și-a găsit un stăpân, dar noi nu ne-am pierdut speranța și așteptăm să apară persoana care îl va face fericit după atâta suferință. Operația s-a cicatrizat foarte bine, nu există complicații, însă am observat că, pentru pentru digestia lui, este mai bine să primească hrană umedă, fiindu-i imposibil să mestece boabele uscate. Deși privat de afecțiunea unui stăpân, Shine a rămas același câine afectuos, cu mult prea multă dragoste de oferit.
Update 10 mai 2013: Shine a depășit cu bine perioada de recuperare medicală, iar în cadrul celei de-a doua intervenții necesare pentru scoaterea dispozitivului de fixare a maxilarului, Shine a fost și sterilizat. În prezent, "cățelul minune" este disponibil pentru adopție și ne-am bucura foarte mult să îl știm la casa lui, în grija unei familii care să-i facă viața mai ușoara decât a fost obișnuit până acum.
Update 11 martie 2013: Shine a fost internat la o clinică veterinară din Timișoara și a primit antibiotice ca parte a protocolului pre-operatoriu. Echipa de medici veterinari a reușit să îi salveze o parte din maxilar cu dinți, operația fiind un mare succes medical.
Orice contribuție financiară care să ne ajute să acoperim costurile intervențiilor medicale, este binevenită.
Pentru detalii și informații suplimentare ne puteți contacta la numărul de telefon 0723.004.769 sau email Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza .
_______________________________________________________
Lara, cățelușa în două picioare
Femelă, adult, preluată la vârsta de 8 luni, în decembrie 2011
Lara a fost găsită încercând să se deplaseze doar cu ajutorul picioarelor din față deoarece lăbuțele din spate aveau fracturi greu de imaginat. După derularea investigațiilor medicale necesare, Lara a fost operată la unul dintre picioarele din spate, ceea ce , în timp, a contribuit considerabil la calitatea vieții sale și la modul în care mergea. Din păcate, deși este un câine minunat, Lara a rămas cu o timiditate excesivă, se sperie ușor, nu este agresivă, dar tinde să se ascundă atunci când nu se simte într-un mediu sigur. Are nevoie de o familie care să îi înțeleagă comportamentul și să aibe răbdare pentru a-i atenua suferința prin care a trecut. Lara este socializată cu alți câini, în momentul de față, cea mai bună prietenă a ei este Leika, cățelușa care a trecut și ea prin chinuri similare.
Update 1 decembrie 2013: deși foarte frumoasă și cu o blăniță de invidiat chiar și de către cei mai deosebiți câini de rasă, Lara a rămas destul de sălbăticuță, așteptând în continuare “stăpânul pereche” care să se ocupe corespunzator de socializarea ei.
Update 10 octombrie 2013: Lara este disponibilă pentru adopție.
_______________________________________________________
Lenny, cățel cu lăbuțele din spate zdrobite
Mascul, adult, preluat în decembrie 2011
Lenny a fost preluat cu picioarele din spate atât de distruse încât atunci când mergea, nu putea atinge pământul cu ele. Fracturile erau vechi, iar oasele începuseră să se sudeze greșit, făcând operația și mai dificilă. Totuși, a fost întrezărită o șansa deoarece coloana vertebrală nu era afectată, pelvisul nu era rupt, iar Lenny dădea semne că își simte lăbuțele fracturate. După o operație foarte grea făcută de dr Robert Popa și o perioadă de recuperare la fel de plină de provocări gestionată de Raluca, persoana care l-a luat în îngrijire, Lenny s-a transformat dintr-un câine fricos, îndurerat și chiar agresiv, într-o bijuterie de cățel, care acceptă acum și persoanele străine și alte animale. Lenny poate fi dat în adopție unei familii dispuse să îi ofere dragoste, înțelegere și condițiile potrivite istoricului său medical (spațiu încălzit, acces în interiorul casei, atenție și socializare corespunzatoare).
Update 1 decembrie 2013: Lenny se află în continuare în grija Ralucăi, dar nu a încetat să spere la o familie definitivă care să îi ofere siguranța unui cămin pe viață.
Update 21 septembrie 2013: Lenny și Raluca au protestat împotriva eutanasierii câinilor fără stăpân. Lenny s-a simțit vedeta evenimentului, fiind apreciat și mângâiat de toate persoanele care treceau pe lângă el.
_______________________________________________________
Leika, cățelușa cu picioarele îndoite
Femelă, adult, preluată în aprilie 2011
Leika a fost preluată cu picioarele din față îndoite, probabil un defect din naștere, mergea cu mare dificultate, obosea foarte repede și avea răni cauzate de modul necorespunzator de deplasare. Până la sfârșitul anului 2011, Leika a fost operată de 2 ori de către dr. Robert Popa, de fiecare dată la câte un picior. Intervențiile au fost un succes, recuperarea a fost dificilă, dar Leika este acum un câine care merge normal. Suntem recunoscători domnului doctor pentru măiestria cu care a operat-o și mulțumim persoanei care de ani de zile o îngrijește ca pe propriul câine. Cu toate aceste, Leika are nevoie de o căsuță a ei, cu o familie definitivă care să o iubească și care să o facă să uite greutățile pe care le-a întâmpinat pe stradă.
Update 1 decembrie 2013: Leika încă nu și-a găsit un stăpân, iar noi sperăm ca așteptarea ei îndelungată să se concretizeze într-o familie care să o iubească cu adevărat.
Update 10 octombrie 2013: Leika este în continuare disponibilă pentru adopție.
CAZURI SPECIALE FĂRĂ FINAL FERICIT
Cățel blocat în canal - NU A MAI FOST GĂSIT
Mascul, pui, eliberat în 20 martie 2013
Micuțul din imagine a fost blocat timp de 4 zile într-un canal, Vladi și Ali au reușit să îl elibereze abia la a treia încercare, după ce au revenit în locul respectiv, de mai multe ori. Chiar dacă planul A și planul B nu a funcționat :), nu au renunțat și au pus în aplicare planul C: blocarea căilor de acces către rețeaua de țevi, ademenirea cu mâncare și pregătirea minuțioasă a prinderii.
Scoaterea lui din canal a fost o operațiune reușită, însă, din păcate, cuprins de panică și derutat, cățelul a fugit de salvatorii lui. Vom reveni în zonă pentru prinderea lui în vederea sterilizării.
_______________________________________________________
MINA, tulburări neurologice și convulsii - DECEDATĂ
Femelă, pui, preluată în 15 februarie 2013
Mina s-a născut în apropierea unui șantier de construcții, într-un sat din apropierea orașului Timișoara. Paznicul șantierului a avut grijă de mama și fratele său, însă a apelat la noi când Mina a început să dea semne de jigodie. Nu putea să își coordoneze mișcările și cădea de câte ori încerca să se ridice și să meargă (click aici pentru video). Mina a fost suspectă de o formă rară de jigodie, care trece direct la manifestări nervoase sau, la fel de posibil era să aibe o infestare masivă cu paraziți. Investigațiile medicale, inclusiv tomografia, nu a indicat vreun semn de boala, iar testul de jigodie, repetat, a ieșit negativ. Deși s-a aflat sub atenta îngrijire a unei membre Pet Hope, studentă la Medicină Veterinară, simptomele Minei s-au agravat, iar la sfârșitul lunii martie, micuța s-a stins din viață. Mulțumim tuturor celor care au depus eforturi considerabile ca să o salveze, din păcate, deși am făcut tot ce a fost posibil, Mina nu se mai află printre noi. Mina, odihnește-te în pace!